Șase din zece medici rezidenți vor cursuri de comunicare. Cât de mult influențează dialogul siguranța pacientului ...

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți participanți la un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru comunicarea cu pacienții. Rezultatele, prezentate pe 3 noiembrie 2026, readuc în atenție o problemă importantă pentru sistemul sanitar: comunicarea deficitară poate influența nu doar relația medic–pacient, ci și siguranța îngrijirilor medicale. Cercetările internaționale confirmă că transmiterea incompletă sau neclară a informațiilor reprezintă un factor de risc în practica medicală.

Comunicarea medicală, mai mult decât o abilitate interpersonală

Un diagnostic corect și un tratament adecvat sunt esențiale pentru îngrijirea pacientului. Dar eficiența actului medical depinde și de modul în care informațiile sunt transmise, înțelese și aplicate.

Explicarea unui diagnostic, prezentarea alternativelor terapeutice, obținerea consimțământului informat și comunicarea recomandărilor la externare sunt situații în care calitatea dialogului poate influența îngrijirea.

Organizația Mondială a Sănătății identifică deficiențele de comunicare dintre profesioniștii medicali, pacienți și familiile acestora printre factorii care pot contribui la producerea incidentelor de siguranță.

Problema nu se limitează la relația dintre medic și pacient. Comunicarea dintre membrii echipei medicale, transmiterea informațiilor la schimbarea turelor și documentarea corectă a intervențiilor sunt, de asemenea, importante.

Ce arată cercetările internaționale

O analiză sistematică publicată în aprilie 2025 în revista științifică Annals of Internal Medicine a evaluat legătura dintre comunicarea deficitară și incidentele care afectează siguranța pacienților.

Cercetătorii au analizat 46 de studii, care au inclus în total 67.826 de pacienți.

În cele patru studii care au evaluat comunicarea deficitară drept singura cauză identificată a incidentelor, proporția mediană raportată a fost de 13,2%.

În alte 42 de studii, comunicarea deficitară a fost identificată ca factor contributiv, alături de alte cauze, cu o proporție mediană de 24%.

Autorii au atras însă atenția că studiile analizate au fost foarte diferite, iar calitatea dovezilor a fost, în general, redusă.

Prin urmare, aceste rezultate nu înseamnă că un anumit procent din toate erorile medicale este provocat de comunicare. Ele arată însă că problema apare frecvent în analiza incidentelor de siguranță.

Ce spun medicii rezidenți din România

În acest context, rezultatele studiului Colegiului Medicilor din România capătă o relevanță suplimentară.

Aproximativ șase din zece rezidenți participanți au declarat că resimt o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii.

Interesant este că această nevoie nu dispare odată cu acumularea experienței clinice.

Potrivit cercetării, proporția rezidenților care solicită pregătire suplimentară crește de la 61,5% în primii doi ani de rezidențiat la 64,8% în anii V–VI.

În același timp, 63% dintre participanți își evaluează pozitiv propriile abilități de comunicare.

Rezultatele indică faptul că medicii pot avea încredere în competențele lor actuale și, simultan, pot recunoaște necesitatea perfecționării.

Studiul măsoară percepțiile participanților, nu performanța lor efectivă în relația cu pacienții.

De ce apar dificultăți chiar și în cazul medicilor experimentați?

Comunicarea medicală presupune adaptarea informațiilor la situații clinice și umane foarte diferite.

Un medic poate fi nevoit să explice în aceeași zi rezultatele unei investigații, riscurile unei intervenții, modificarea unui tratament sau evoluția nefavorabilă a unui pacient.

În situațiile critice, timpul disponibil este limitat, iar pacienții și aparținătorii pot fi afectați de anxietate, teamă sau dificultăți de înțelegere.

În plus, limbajul medical specializat poate reprezenta o barieră pentru persoanele fără pregătire în domeniu.

De aceea, comunicarea eficientă presupune mai mult decât transmiterea unor informații corecte. Este necesară și verificarea faptului că pacientul a înțeles ceea ce i s-a explicat.

O metodă recomandată internațional: pacientul explică în propriile cuvinte

Agenția americană pentru Cercetare și Calitate în Sănătate (AHRQ) recomandă utilizarea metodei teach-back, o tehnică prin care pacientul este invitat să explice, în propriile cuvinte, informațiile primite.

De exemplu, după explicarea unui tratament, medicul poate solicita pacientului să descrie cum va administra medicamentele acasă.

Scopul nu este testarea pacientului, ci verificarea clarității explicațiilor oferite de profesionistul medical.

Metoda poate fi utilizată pentru recomandările de tratament, îngrijirea la domiciliu, pregătirea pentru investigații sau înțelegerea diagnosticului.

AHRQ subliniază că simpla întrebare „Ați înțeles?” nu este întotdeauna suficientă, deoarece pacientul poate confirma chiar și atunci când informațiile nu sunt pe deplin clare.

Pediatria și ATI, situații în care dialogul devine esențial

În anumite specialități, comunicarea presupune provocări suplimentare.

În Pediatrie, medicul trebuie să adapteze explicațiile atât la nivelul de dezvoltare al copilului, cât și la nevoile părinților.

În Anestezie și Terapie Intensivă, comunicarea cu aparținătorii se desfășoară uneori în condiții de incertitudine și presiune emoțională.

În Oncologie, explicarea diagnosticului și a opțiunilor terapeutice necesită claritate, empatie și respectarea autonomiei pacientului.

Nu întâmplător, aceste specialități se regăsesc printre domeniile în care rezidenții participanți la studiul CMR au exprimat frecvent nevoia de pregătire suplimentară.

Ce ar trebui să includă pregătirea în comunicare?

Introducerea unor cursuri teoretice poate reprezenta un început, însă dezvoltarea competențelor de comunicare necesită și exerciții practice.

Simularea unor conversații dificile, discuțiile pe cazuri clinice și evaluarea modului în care medicii transmit informațiile pot contribui la dezvoltarea acestor abilități.

Pregătirea ar putea aborda inclusiv comunicarea diagnosticului, explicarea riscurilor, consimțământul informat, gestionarea conflictelor și transmiterea informațiilor între echipele medicale.

Pentru a fi eficiente, asemenea programe trebuie adaptate realităților din spitale și particularităților fiecărei specialități.

Siguranța pacientului începe și cu informații înțelese corect

Rezultatele studiului realizat în România și cercetările internaționale indică aceeași direcție: comunicarea reprezintă o competență profesională importantă pentru calitatea îngrijirilor.

Aceasta nu poate înlocui pregătirea clinică, dotările medicale sau organizarea corespunzătoare a serviciilor sanitare.

Poate însă contribui la reducerea neînțelegerilor, la implicarea pacientului în deciziile terapeutice și la identificarea mai rapidă a unor probleme.

Pentru viitorii medici, provocarea nu este doar să știe ce tratament trebuie recomandat, ci și să se asigure că pacientul înțelege de ce este necesar, cum trebuie urmat și când trebuie să solicite din nou ajutor medical.

Surse:

• Colegiul Medicilor din România - Studiu național privind comunicarea medicilor rezidenți, 3 noiembrie 2026.

• Organizația Mondială a Sănătății - Patient Safety.

• Keshtkar L. și colaboratorii - Impacts of Communication Type and Quality on Patient Safety Incidents: A Systematic Review, Annals of Internal Medicine, 2025.

• Agency for Healthcare Research and Quality - Teach-Back și Patient Education and Engagement.